Trei persoane au fost rănite la Brașov, după ce un autobuz s-a ciocnit cu o dubă

Trei persoane au fost rănite la Brașov, după ce un autobuz s-a ciocnit cu o dubă
Publicat: 07/08/2015, 14:27

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar-șef Liviu Naghi, accidentul s-a produs în jurul orei 12.30, pe bulevardul Saturn din municipiul Brașov, după ce șoferul unui autobuz al regiei de transport public local care circula pe linia 6 nu s-a asigurat când a vrut să treacă de pe o bandă pe alta, iar autovehiculul s-a ciocnit cu o dubă care circula regulamentar, în aceeași direcție.

Duba, condusă de un șofer de 40 de ani din județul Ialomița, era încărcată cu o tonă de pepeni, iar în urma impactului jumătate din încărcătură s-a răsturnat pe șosea.

„Șoferul dubei, în vârstă de 40 de ani, precum și o pasageră din mașina sa, în vârstă de 40 de ani, au fost răniți și transportați la spital. De asemenea, o pasageră din autobuz, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a cerut să fie transportată la spital”, a declarat Naghi.

La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD și mai multe ambulanțe, precum și un echipaj de la Poliția Rutieră, iar circulația în zonă s-a desfășurat pe un singur fir până la curățarea carosabilului și finalizarea cercetărilor la fața locului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Liceul în care un singur elev a luat examenul de Bacalaureat 2024
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Alianţa lui Viktor Orban şi-a ales preşedintele pentru noul grup din Parlamentul European. Cine preia...
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Ilegal pentru proprietarii din România. Nu ai dreptul în propria curte sau pe teren. Mergi...
Rute alternative pentru Bulgaria, Turcia și Grecia. Ponturi pentru șoferi
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Timur, autointitulat Sabia Islamului. Marele cuceritor turco-mongol
×